Confruntați cu o creștere uriașă a numărului de viroze și de gripe din cauza schimbării bruște de temperatură, medicii recomandă vaccinarea atât pentru împiedicarea îmbolnăvirii, cât și pentru protejarea oamenilor de formele grave. Într-o singură săptămână, în România s-au înregistrat în jur de 90.000 de cazuri de infecții respiratorii.
În această perioadă, cei mai vulnerabili sunt copiii și bătrâni, extremele de vârstă fiind cele mai prezente la camerele de gardă cu simptome de viroză și de gripă.
Copilul dacă prezintă semnele unei astfel de viroze și mă refer aici în special la febră, de regulă este apatic, refuză alimentația, refuză să se joace. În aceste condiții, trebuie să păstrăm copilul acasă pentru a nu duce mai departe în societate viroza respectivă”, a declarat Carmen Dorobăț, medic infecționist, la Digi24.
Deoarece ne aflăm la începutul unui sezon de gripă, medicii recomandă vaccinarea, iar copiii pot beneficia inclusiv de vaccin antigripal pentru copii cu administrare nazală.
Încurajăm cei care doresc să se vaccineze, pentru că în momentul în care temperatura va scădea și va crește numărul cazurilor de gripă să fie protejat”, a transmis Carmen Dorobăț, scrie digi24.ro.