Poliţiştii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unei acțiuni comune desfășurate în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, într-un autocar sosit din Turcia, 269 produse (articole vestimentare și parfumuri) estimate la aproximativ 100.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 05.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, echipa comună de control a efectuat, pe sensul de intrare în ţară, verificări specifice asupra unui autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat bagajelor, 269 produse (articole vestimentare și parfumuri) care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean român care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Produsele, în valoare totală de aproximativ 100.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.