La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 09.05, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au depistat un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Năvodari.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 17.10, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în comuna Agigea.
În tamponare au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbați. Unul dintre șoferi, de 62 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauze, polițiștii continuă cercetările.