Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au analizat vineri, 29 noiembrie, cererea lui Andrei Oniscu, studentul care și-a incendiat profesorul, cu privire la schimbarea măsurii arestului preventiv. Judecătorii au ajuns la concluzia de a respinge contestația formulată de Andrei Oniscu, ca nefondată.
Solutia pe scurt: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul ONISCU ANDREI împotriva încheierii din data de 20.11.2024 pronunţată de Tribunalul Constan?a. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul ONISCU ANDREI la plata a 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în contesta?ie. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 29.11.2024.”, se arată în minuta judecătorească.
Context
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11:00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanța, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).