Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, a fost operat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi pentru tratarea unei afecțiuni renale, iar evoluția sa postoperatorie este favorabilă, fără complicații. S-au mediatizat mai multe mesaje pe grupurile de Whatsapp de preoți și credincioși pentru a se face rugăniuni pentru sănătatea Mitropolitului Teofan al Moldovei.
Ce spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, părintele Constantin Sturzu
”A fost externat şi se află acum la reşedinţa mitropolitană, urmând a-şi relua, treptat, programul său obişnuit. Părintele Mitropolit aduce mulţumiri tuturor celor care l-au purtat în rugăciune, precum şi echipei medicale de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi care l-a tratat cu profesionalism şi multă implicare sufletească. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor binecuvântarea Sa cu sănătate sufletească şi trupească, cu pace şi cu bucurie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.