Procurorii DNA fac, joi, 7 percheziții în București, Sibiu, Gorj și Dolj, la Complexul Energetic Oltenia și la domiciliile a șase persoane, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.
Dosarul vizează posibile fapte de corupție ce ar fi fost comise în perioada iulie 2022-ianuarie 2024, în legătură cu activitățile comerciale ale Complexului Energetic Oltenia, au precizat sursele citate.
Dosarul este instrumentat de la București, urmând ca la finalizarea perchezițiilor să aibă loc audieri.
Scandal penal la început de an
La începutul anului, unul dintre candidații la un post în Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO), organismul executiv de conducere al companiei de stat, a depus o plângere penală în care acuza de conflict de interese atât firma care se ocupă de selectarea directorilor, cât și pe doi dintre ceilalți candidați.
Fost director, trimis în judecatǎ de DNA
Recent, DNA a anunțat cǎ a trimis in judecatǎ patru persoane, între care Iosif Chirica, fost director în cadrul Complexul Energetic Oltenia-Sucursala Electrocentrale Rovinari, suspectat de luare de mitǎ.
Potrivit DNA, una dintre persoanele vizate în dosar, la „instigarea unui alt inculpat, în data de 20.12.2023, în județul Gorj, ar fi remis în mod direct suma de 5.000 de euro inculpatului Chircă Iosif, director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, în legătură cu îndeplinirea unui act ce ar intra în îndatoririle sale de serviciu„.
În aceeaşi cauzǎ, cinci persoane au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, primind pedepse cu suspendare.
CEO se află în proces de restructurare
CEO se află în proces de restructurare, fiind în derulare un program în acest sens aprobat de Consiliul European și Guvernul României. Programul presupune ca din anul 2026 să mai rămână în rezervă de capacitate doar grupurile energetice 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni. Până atunci, trebuie realizate două centrale pe gaze și 8 parcuri fotovoltaice pe haldele de steril, însă sunt șanse minime să fie realizate le termenele stabilite.
La CEO mai lucrează în jur de 9.000 de salariați, iar din 2026 vor mai rămâne doar jumătate.
Conținut Adevărul.