La data de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, despre care existau informații că acesta ar fi sustras vehiculul în cauză.
Conducătorul auto şi-ar fi continuat deplasarea, pe DN22C, către localitatea Poarta Albă, refuzând să se supună somațiilor polițiștilor.
Astfel, echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, pe podul rutier Poarta Albă Midia-Năvodari, continuând somațiile regulamentare pentru oprire.
Întrucât, bărbatul care se afla la volanul vehiculului a refuzat să oprească, polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical.
La un moment dat, conducătorul auto a oprit vehiculul și ar fi încercat să fugă de polițiști, acesta fiind identificat de polițiști în scurt timp și condus la sediul poliţiei.
În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul aparținea unui tânăr de 22 de ani.
De asemena, polițiștii au stabilit identitatea șoferului – un bărbat, de 26 de ani, din municipiul Medgidia, care figura în bazele de date cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată pentru perioada în curs.
Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările.