Fostul director al Penitenciarului Poarta Albă, Gelu Dănuț Dincă, a fost numit, pe 20 ianuarie 2025, noul manager general interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Se desemnează, din data de 20 ianuarie 2025, domnul Dincă Gelu – Dănuț în funcția de director general interimar/manager interimar la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța până la data începerii executării noului contract de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice.
Persoana care asigură interimatul managementului va fi remunerată la nivelul prevăzut pentru director general/manager, conform prevederilor Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Pe durata interimatului, directorul general interimar/managerul interimar are dreptul să efectueze toate actele de gestiune curentă. Angajarea altor cheltuieli decât cele de gestiune curentă se poate face numai cu aprobarea expresă a ordonatorului principal de credite.
Prevederile prezentei dispoziții pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării, la secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Constanța. Secretarul General al Județului, prin grija Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică, va comunica prezenta dispoziţie, spre aducere la îndeplinire, Direcţiei de Turism și Coordonarea Instituțiilor de Cultură Subordonate, Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, persoanei nominalizate, Prefectului Județului Constanța, precum și Biroului Informatică în vederea publicării, în Monitorul Oficial Local”, se arată în dispoziția semnată de Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța.
Dispoziția nr. 16 poate fi consultată mai jos ↓↓↓