Un accident rutier a avut loc în zona Casei de Cultura din Constanța vineri, 24 ianuarie. O ambulanță care transporta un pacient care se afla deja în stare gravă, a lovit un pieton. Pacientul a fost transportat la camera de resuscitare.
Potrivit primelor informații este vorba despreo ambulanță SAJ B2 care transporta un pacient în stare gravă. Ambulanta a acroșat un pieton ,care este coștient cu trauamatism cranio-cerebral.
Pietonul a fost preluat de altă ambulanță și transportat la spital. Potrivit informațiilor noastre, pietonul nu se afla pe trecere.
UPDATE
Ambulanța ar fi avut o urgență de cod roșu ( urgență majoră ) și se deplasa cu semnale vizuale și acustice pornite.
Pacientul a fost preluat în stare gravă de echipajul Smurd C și transportat pe camera de resuscitare.
Ce spune IPJ Constanța
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 21:15, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o ambulanță ar fi accidentat un pieton, respectiv un bărbat.
Din primele cercetări efectuate rezultă că acesta ar fi traversat strada prin loc nepermis.
Tot din primele verificări efectuate a rezultat că ambulanța s-ar fi aflat în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, transportând un pacient către o unitate medicală.
În urma accidentului rutier, pietonul a fost rănit ușor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.
au transmis reprezentanții IPJ
Vom reveni!