Statele Unite vor impune de luni taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în ţară, a anunţat duminică preşedintele american Donald Trump, notează AFP, potrivit Agerpres.
„Tot oţelul care soseşte în Statele Unite va avea taxe vamale de 25%”, a declarat şeful statului, în avionul prezidenţial, potrivit elementelor raportate de reporterii prezenţi la bordul avionului care îl transportă la New Orleans pentru a asista la finala Ligii profesioniste de fotbal american.
Trump a adăugat că acelaşi nivel de tarife se va aplica şi aluminiului.
„Cei care profită de SUA vor fi răsplătiţi pe măsură”
Liderul de la Casa Albă a mai indicat că va anunţa „marţi sau miercuri” „taxe vamale reciproce”, cu scopul de a alinia impozitarea produselor care intră în Statele Unite cu modul în care produsele americane sunt taxate în străinătate.
„Dacă ei ne taxează cu 130% şi noi nu îi taxăm, nu va rămâne aşa”
a afirmat Trump.
„Acest lucru nu va afecta toate ţările, deoarece unele impun aceleaşi taxe vamale ca şi noi. Dar cei care profită de Statele Unite vor fi răsplătiţi pe măsură”
a adăugat el.
De la învestirea lui Donald Trump, în ianuarie, taxele vamale se află în centrul politicii sale economice şi diplomatice, văzute ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al Statelor Unite, dar şi ca o pârghie pentru negocierile cu ţările vizate.
De marţi, produsele din China s-au scumpit prin taxe vamale suplimentare de 10% – măsură la care Beijingul a decis să răspundă cu suprataxe ţintite asupra anumitor produse americane din 10 februarie.
Exporturile din Mexic şi Canada spre Statele Unite urmau iniţial să se confrunte cu taxe vamale (de 25%) începând de marţi. Dar Donald Trump le-a acordat în ultimul moment o amânare de o lună, după ce a primit angajamente de a consolida securitatea frontierelor.