Echipa FC Botoşani a obţinut luni o victorie importantă, în deplasare, scor 2-1, în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-out-ul Superligii. Ploieştenii au ratat un penalti.
Oaspeţii au deschis scorul la Ploieşti, Miron marcând în minutul 5, după o greşeală a lui Ţicu. Ploieştenii au restabilit egalitatea după numai şapte minute, prin Irobiso, după o serie de greşeli ale apărării botoşănene. În minutul 66 gazdele au cerut o lovitură de la 11 metri pentru un fault asupra lui Musi. Arbitrul Florin Andrei nu a acordat iniţial nimic, dar după o analiză VAR care a durat patru minute a revenit şi a dictat penalti pentru Petrolul. A executat Sergiu Hanca, dar portarul Kukic a apărat şutul mijlocaşului petrolist, iar Sadiku a marcat golul victoriei oaspeţilor în minutul 87. FC Botoşani s-a impus cu 2-1 şi este pe locul 6, cu 24 de puncte, în timp ce Petrolul e pe locul 5, cu 26 de puncte. Până la finalul play-out-ului mai sunt doar două etape.
PETROLUL: Zima – Hanca, P. Papp, Meijers, Ţicu (Huja 80) – Seto, Jyry (L. Dumitriu 65) – Al. Musi, Jair (Işfan 80), Grozav (Garutti 90) – Irobiso (Berisha 80). ANTRENOR: Laszlo Balint
FC BOTOŞANI: Kukic – Charles Petro, Sadiku, G. Miron, Ţigănaşu – Mitrov (Gligor 85), Dican (I. Filip 74), A. Ferreira – Ed. Florescu (Mouaddib 85), Kaprof (E. Lopez 56), Ofosu (Mailat 56). ANTRENOR: Bogdan Andone
Cartonaşe galbene: Ţicu 26 / A. Ferreira 54, Ţigănaşu 72, Kukic 90+2
Arbitri: Florin Andrei – Alexandru Cerei, Vladimir Urzică – Sorin Vadana
Arbitri VAR: Cătălin Popa – Adrian Popescu
Observator: Teodora Albon
Conținut News.ro