La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 4 permise de conducere, pentru nerespectarea culorii semaforului și neacordare de prioritate. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au acționat pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea traficului și consumului de droguri în zonele adiacente unităților de învățământ. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.