O femeie în vârstă de 48 de ani a fost arestată preventiv după ce a introdus în ţară arme letale procurate din Austria şi a încercat să le vândă. Aceasta era ajutată de o altă femeie de 52 de ani.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, poliţiştii Secţiei 7 Rurală Lugoj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a femeii de 48 de ani, din judeţul Timiş, vizată pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată şi participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de contrabandă calificată, acţiunea fiind organizată în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
„În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul anului 2025, o femeie în vârstă de 48 de ani, ar fi introdus ilegal în România mai multe arme letale, fără documente legale, din Austria. Ulterior, acestea au fost depozitate în imobile folosite de către o altă persoană, o femeie în vârstă de 52 de ani. Astfel, în cursul zilei de 28 februarie, poliţiştii au surprins-o pe femeia de 48 de ani în flagrant delict, în timp ce încerca să comercializeze patru arme letale deţinute ilegal, 25 de cartuşe cu glonţ şi un binoclu, într-un imobil de pe strada Splaiul 1 Decembrie 1918 din municipiul Lugoj. De asemenea, ca urmare a probatoriului administrat, la aceeaşi dată, au fost puse în executare patru percheziţii domiciliare, trei în judeţul Timiş şi una în judeţul Caraş-Severin. Armele, muniţia aferentă şi binoclul au fost confiscate şi ridicate de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Cele două femei au fost reţinute pentru 24 de ore şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Arad”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.
Ulterior, magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a femeii de 48 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată şi participaţia improprie sub forma instigării la infracţiunea de contrabandă calificată. De asemenea, femeia în vârstă de 52 de ani a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Sursa: Digi24