Marți, 8 aprilie, Dan Cristian Diaconescu s-a prezentat la Tribunalul Tulcea pentru a-și susține contestația privind prelungirea măsurii preventive.
UPDATE
Magistrații au respins cererea lui Dan Cristian Diaconescu de a fi eliberat de sub controlul judiciar.
MINUTA
„În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 205 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan, împotriva încheierii penale din data de 03.04.2025, pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr. 20152/212/a17. În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, obligă contestatarul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 08.04.2025.”
se arată în minută.
După ce Judecătoria Tulcea a respins cererea fostului patron OTV de a fi eliberat de sub măsura controlului judiciar, Diaconescu a contestat decizia la Tribunalul Tulcea. Magistrații vor analiza la ora 09:00, vineri, 8 aprilie, cererea lui Dan Diaconescu.

Context
Amintim că la data de 21 martie, Curtea de Apel Constanța a desființat DEFINITIV condamnarea primită de Dan Diaconescu în primă instanță pentru săvârșirea faptei „acte sexuale cu minori”. Curtea a decis ca dosarul să fie reluat de la 0 la Judecătoria Constanța motivând în spate o scurgere de informații către presă.
Judecătoria Constanța a dat sentința, marți, 12 februarie 2025, în dosarul în care Dan Cristian Diaconescu, fostul patron OTV, este acuzat pentru acte sexuale cu minori. Magistrații au decis să îl condamne la 8 ani și 4 luni închisoare.Diaconescu a primit trei pedepse: două de câte 5 ani și 9 luni și una de un an. Îmbinarea acestora a rezultat pedeapsa de 8 ani și 4 luni cu executare.
Amintim că SeaPress a publicat primele imagini găsite cu una dintre cele două gemene din dosarul lui Diaconescu pe site-urile de escorte.
Cele două gemene, în prezent sunt majore, una dintre ele fiind căsătorită cu un bărbat de cetățenie arabă, iar cealaltă profesând ca model în București. Sunt născute și crescute în Techirghiol. Tatăl lor ar fi decedat anul trecut, iar mama acestora, locuiește în Italia pentru locul de muncă. Mai multe surse afirmă că în schema de șantaj a celor două ar fi fost implicată și mama acestora, care și-ar fi construit o casă la Techirghiol cu banii obținuți din șantaj.
Recent, una dintre cele două, convertită recent la religia musulmană, a ieșit public să dezmintă acuzațiile aduse. Ambele fete sunt anchetate în prezent pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.
Mai multe detalii
Dan Diaconescu a fost judecat pentru acte sexuale cu minori. Pe parcursul procesului au fost audiați diferți martori, pe lângă martorii-cheie, cum ar fi Mohammad Murad, la hotelul căruia s-ar fi întâmplat faptele, un administrator al unei afaceri care activa în anexa hotelului respectiv și alte tinere.
Astfel, anchetatorii spun că Diaconescu le-ar fi întâlnit pe victime în septembrie, acum patru ani, la un spectacol organizat în stațiunea Olimp. Cele două surori gemene aveau atunci puțin peste 15 ani. Fuseseră invitate să cânte pe scenă o piesă în limba turcă. Tot acolo vindeau şi cremele „Puterea calului” despre care vorbește și martorul, patron al firmei. Dan Diaconescu le-ar fi plătit pe cele două fete cu 300/400 lei +alte favoruri materiale, pentru acte sexuale. De asemenea, în presa națională au apărut stenograme în care Dan Diaconescu îi cerea unei dintre gemene să îi aducă o virgină. Organele judiciare ar deține peste 15 filmări cu Dan Diaconescu și una dintre minore. Totul s-ar fi întâmplat între septembrie 2020- septembrie 2021. Aceștia mai spun că Diaconescu ar fi fost șantajat cu aceste filmări ani la rând, pentru mii de euro în schimb.
- DD: Te-ai interesat și tu de ce te-am rugat aseară?
- TA: O să mă interesez, o să vorbesc cu o prietenă.
- DD: Dar știi tu că mai e sau ce?
- TA: Dar tu vrei virgină, virgină?
- DD: Normal, ce înseamnă, virgină doar pe jumătate sau ce?
- TA: Am o fată, dar are 15 ani.
- DD: Păi da… legal, știi cum se zice.
- TA: 16, 17… ei, da.
- DD: Cine este? O cunoști de mult sau…?
- TA: Da, o cunosc de mult.
- DD: Păi și unde trăiește?
- TA: În Techirghiol, are vreo 16 ani. Ce mi-e 16, ce mi-e 17?
- DD: Știu, mă, dar să facem cunoștință cu ea întâi, nu vrei?
- TA: Păi hai vino în seara asta la mine să vorbim.
- DD: Păi și poți să o aduci și pe ea?
- TA: O sun.
- DD: Ia sună. Și sună-mă înapoi.
- TA: Bine hai pup, pa.
- DD: Ai poză cu ea? Obține și tu o poză.
- TA: Da, am poză, se arată în stenogramele anchetatorilor.
Facem precizarea că orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea. (2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare. De asemenea, informațiile obținute de publicația noastră sunt din surse deschise publicului.