Aproape 7 milioane de euro pe întregul an 2024 a adunat statul, la nivelul întregii țări și din toată industria HoReCa, pe impozitul pe bacșiș, se arată într-un răspuns al Ministerului Finanțelor către Parlament. Suma e jumătate din cât a obținut Primăria București, pe parcări, în același an.
Impozitarea cu 10% a bacșișului a fost un eșec, susțin parlamentarii care au inițiat un proiect de lege pentru eliminarea acestui impozit. Parlamentarii argumentează și prin datele din răspunsul oferit de Ministerul de Finanțe către Parlament.
Inițiatorii proiectului spun că statul a obținut venituri mult sub estimările inițiale, a crescut costurile firmelor din HoReCa și a mărit prețurile pentru clienți.
Senatorul liberal Mihail Veștea a semnalat luna trecută într-o interpelare către Ministerul de Finanțe, condus de Tanczos Barna, că în Parlament și în spațiul public au loc discuții despre renunțarea la impozitarea bacșișului, un subiect cu efecte directe în HoReCa.
Dată fiind intenția renunțării la acest impozit, senatorul a solicitat Finanțelor să răspundă la mai multe întrebări privind impactul acestui impozit asupra economiei de la introducerea sa, în ianuarie 2023, și până în prezent, sumele încasate și dacă Ministerul susține renunțarea la acest impozit.
Aproape 35 de milioane de lei la buget în 2024 din impozitarea bacșișului
Ministerul de Finanțe i-a răspuns acestuia în data de 14 aprilie 2025, arătând pe scurt sumele încasate la buget.
Valoarea totală a sumelor cuprinse în declarațiile D100 aferente anului 2023 au fost de 30,21 milioane de lei, iar pentru anul 2024, în sumă de 34,64 milioane de lei.”. Spre comparație, Primăria București a încasat în 2024 suma de 73 de milioane de lei pe parcări, potrivit Ziarului Financiar.
Ministerul de Finanțe nu spune dacă susține inițiativa de renunțare la impozitarea bacșișului, dar arată ce sumă s-ar pierde la buget, fapt ce ar impune măsuri de compensare prin majorarea altor venituri bugetare.
Precizăm că proiecţia veniturilor bugetare pe anul 2025 și pe termen mediu are la bază prevederile legislative în vigoare, inclusiv efectele bugetare privind impozitarea bacșișului, iar măsura de eliminare a impozitului pe sumele provenite din încasarea bacșișului de către salariați generează în anul 2025 un impact negativ asupra veniturilor bugetare de circa 32 milioane de lei, ceea ce ar impune adoptarea unor măsuri de compensare a impactului bugetar negativ prin majorarea altor venituri bugetare”, se arată în răspunsul Ministerului de Finanțe.
Proiect de lege la Senat: „A fost un eșec evident”
La începutul lunii martie zeci de senatori USR și un senator PNL au depus un proiect de lege pentru eliminarea impozitului pe bacșiș.
Inițiatorii proiectului susțin că „în ciuda intenţiei inițiale de a aduce fonduri suplimentare la bugetul statului, această măsură a crescut costurile de conformare pentru operatorii economici și a avut un impact direct asupra preţurilor pentru clienți”.
Implementarea legii privind impozitarea bacşişului a fost un eșec evident. Veniturile statului din impozitarea bacşişului sunt mult sub estimările inițiale și nu corespund nici măcar celor mai pesimiste prognoze. În primul an de aplicare, Guvernul a încasat impozit pe bacșiș de sub 30 milioane de lei, o sumă de trei ori mai mică decât estimările iniţiale”, se arată în expunerea de motive.
Impozitarea bacșișului a crescut povara administrativă pentru firmele care dețin baruri și restaurante, fapt ce a dus la creștere prețurilor pentru clienți, firmele fiind „împinse să își justeze politica de prețuri pentru a compensa costurile suplimentare generate de impozitare”.
„Chelnerii și clienţii sunt cei mai afectaţi”
Datele privind impozitarea bacșişului în diverse județe indică discrepanțe semnificative în ceea ce privește sumele încasate. Există județe în care impozitele plătite sunt extrem de mici, comparativ cu estimările inițiale ale Guvernului, fapt ce ridică întrebări cu privire la eficacitatea acestei măsuri fiscale, spun inițiatorii proiectului.
În contextul impozitării bacșișului, chelnerii și clienţii sunt cei mai afectaţi. Chelnerii pierd o parte semnificativă din veniturile lor, iar clienţii se confruntă cu preţuri mai mari și, uneori, cu servicii de calitate inferioară, deoarece chelnerii sunt descurajaţi să ofere servicii suplimentare.
Bacșişul reprezintă adesea o parte semnificativă din veniturile angajaților din domeniul ospitalităţii, iar prin impozitarea sa se reduce motivația angajaților de a oferi servicii de calitate și de a se strădui să satisfacă nevoile și dorinţele clienților. Acest lucru poate duce la o scădere a calităţii experienţei în industria ospitalității și poate afecta în final competitivitatea acestei industrii”, se mai arată în expunerea de motive.
Inițiatorii proiectului mai susțin că bacşişul este, în esenţă, o sumă de bani oferită în mod voluntar de către clienți, în semn de apreciere pentru serviciile primite și că „în unele țări din Uniunea Europeană, precum Franţa sau Italia, bacşișul nu este impozitat, aceasta find o practică comună și acceptată ca un obicei social”.
Proiectul de lege a primit deja avize favorabile de la Consiliul legislativ și de la Consiliul Economic și Social. După ce va fi dezbătut în Senat, va fi trimis apoi în Camera Deputaților, for decizional.
Cât bacșiș se încasează în România: Estimarea făcută de Eugen Teodorovici în 2019
Proiectul de lege privind impozitarea bacșișului a fost inițiat în anul 2019 de senatorul Eugen Orlando Teodorovici, legea fiind adoptată de Parlament la sfârșitul anului 2022, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2023.
În expunerea de motive la proiectul de lege care a introdus impozitarea bacșișului era prezentată și o estimare privind cât bacșiș se încasează în țară.
În prezent, în România, bacşişul reprezintă o practică întâlnită frecvent, în special în domeniul restaurantelor şi barurilor, valoarea totală a sumelor de această natură plătite şi respectiv încasate fiind considerabilă.
Astfel, cifra de afaceri a sectorului economic vizat este semnificativă la nivelul economiei naționale, circa 15 miliarde lei, ceea ce înseamnă că și valoarea bacşişului încasat în acest sector este semnificativ, în evaluarea noastră între 750 milioane lei şi 1,5 miliarde lei. Aceste venituri ale angajaților din sector sunt nefiscalizate”, se menționa în expunerea de motive, transmite hotnews.ro.