Inspectoratul de Poliție Județean Constanța au desfășurat, marți, 20 mai, începând cu ora 10.00, o activitate desfășurată în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere.



VIDEO
La activitate au luat parte polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța, precum și cetățeni străini aflați în județul Constanța.



VIDEO
Astfel, la sediul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au fost invitați cetățeni străini aflați în județul Constanța în diferite scopuri, muncă sau studii.
Acestora li s-au adus la cunoștință prevederile legislației rutiere din România, cum să prevină situațiile de risc, dar și ce trebuie să facă în cazul în care sunt implicați într-un accident de circulație cu victimă sau tamponare.
Totodată, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța le-au explicat principalele prevederi legislative cu privire la regimul străinilor în România.