Surse participante la discuțiile de miercuri seară care s-au încheiat la miezul nopții au declarat că Nicușor Dan le-a spus liderilor partidelor că nu acceptă creșterea TVA în pachetul fiscal de austeritate. Kelemen Hunor și Dominic Fritz au susținut poziția lui Nicușor Dan.
Ilie Bolojan susține creșterea TVA.
Totodată, Ilie Bolojan a prezentat planul lui: 10 miliarde tăiate de la stat, 10 miliarde tăiate de la investiții tăiate, 10 miliarde provenite din creșteri de taxe.
„Nu avem încă un plan fiscal agreat de toți”, au declarat sursele citate.
În noul program fiscal nu va exista taxa de solidaritate, deoarece doar PSD o susține, au adăugat sursele citate.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a ridicat problema blocajului pe ministere, el subliniind că UDMR cere ministere importante pentru că nu vrea să fie „decor”, iar colegii lui de Coaliție nu au reacționat, potrivit surselor citate.
Ședința de la Cotroceni s-a încheiat la miezul nopții, fără progrese notabile în mersul negocierilor.