În ultimele 48 de ore, polițiștii au acționat pentru siguranța cetățenilor, prin menținerea climatului de ordine publică, prevenirea accidentelor de circulație și a traficului și consumului de substanțe interzise.
Astfel, aproximativ 390 de polițiști au desfășurat 70 de acțiuni, în județul Constanța.
În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate peste 300 de persoane și au fost verificate aproximativ 220 de vehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 229 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 846.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 21 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 8 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
IPJ Constanța