Campania electorală scoate ce e mai rău din oameni. Mai exact, la Medgidia, se pare că unele afișe electorale sunt rupte de anumite persoane, încă necunoscute. Poliția a anunțat că face cercetări.
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la mai multe afișe electorale aflate pe un avizier din municipiul Medgidia, care ar fi fost distruse de persoane necunoscute, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În cauză polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108, litera j, din Legea nr. 115/2015.
În urma efectuării cercetărilor a reieșit că ar fi fost distruse afișele electorale ce ar fi aparținut a două formațiuni politice.
În cauză cercetările continuă în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale care se impun.
IPJ Constanța