În cursul zilei de luni, 14 iulie, în jurul orei 16:41, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Tulcea a fost solicitat să intervină în localitatea Greci pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și pădure de conifere. Activitatea de stingere a continuat pe parcursul nopții, cu echipaje terestre, dar și în dimineața zilei de marți, 15 iulie.
Intervenția pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în proximitatea localității Greci este în desfășurare.
La fața locului sunt prezenți pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Greci, reprezentanți ai Ocolului Silvic și ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului.
Pentru a suplimenta eforturile la sol, a fost solicitat din nou sprijinul unui elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care urmează să se deplaseze la locul evenimentului și să efectueze noi misiuni de aruncare a apei în zonele inaccesibile forțelor de intervenție terestre. În acest moment incendiul este localizat iar echipajele acționează pentru stingerea tuturor focarelor.”
transmit reprezentanții ISU Delta
VIDEO:
Update:
Până la acest moment, în cursul zilei de astăzi, elicopterul Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a efectuat 33 de aruncări, totalizând 82,5 de tone de apă utilizate în sprijinul forțelor de intervenție de la sol. Acțiunea aeriană a avut un rol esențial în limitarea și stingerea focarelor active, în special în zonele greu accesibile.
Operațiunile de lichidare a incendiului continuă la sol, unde intervin pompierii militari, alături de localnici, personal din cadrul Ocolului Silvic, Administrației Parcului Național Munții Măcinului, precum și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Greci.
Un gest remarcabil de solidaritate a venit din partea pompierilor din cadrul ISU Galați, aflați în timpul liber, care s-au mobilizat voluntar și s-au alăturat echipelor de intervenție pentru a contribui la eforturile de stingere.
Eforturile tuturor forțelor implicate se concentrează în continuare pe lichidarea completă a ultimelor focare și prevenirea reaprinderii acestora, în condițiile unui teren dificil și a temperaturilor ridicate.”
transmit reprezentanții ISU Delta Tulcea