Sâmbătă, 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune de amploare pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate 84 de persoane și au fost verificate 79 de vehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei. Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
„Reiterăm faptul că toate acțiunile desfășurate de polițiști sunt în interesul cetățenilor, iar misiunea noastră este de a proteja cetățenii și de a asigura siguranța comunității.”
au transmis reprezentanții IPJ Constanța.