Sâmbătă, 1 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 1, 2 și 3 Poliție, respectiv Secția de Poliție Mamaia, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte comise cu violență, asigrarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin aplicația e-DAC, 130 de persoane și au fost verificate 60 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.