Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a făcut declarații la finalul ultimei ședințe alături de consilieri, de joi, 30 ianuarie, referitoare la viitoarea structură a conducerii administrației județene. Mitroi a lăsat să se înțeleagă că există mai multe variante luate în calcul, însă a exclus posibilitatea ca un al doilea vicepreședinte să fie desemnat din rândul PNL.
„Luna viitoare cred că va fi numit al doilea vicepreședinte. Am trei variante, am și varianta de la opoziție. Pot să mai pun de la PNL, dar exclus. PSD, AUR sau… Vă spun când voi putea”
a declarat președintele CJ Constanța.
În prezent, Consiliul Județean Constanța are deja un vicepreședinte, pe Răzvan Filipescu.