Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat, joi, Curtea Constituţională—în unanimitate—împotriva legii prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru schimbarea condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, invocând încălcarea statului de drept şi a regulilor constituţionale privind angajarea răspunderii, lipsa securităţii juridice, afectarea independenţei justiţiei şi a neretroactivităţii legii, discriminări nejustificate şi ignorarea avizului obligatoriu al CSM; actul prevede pensionare la vârsta standard, cu 35 de ani vechime totală (din care 25 în funcţie), pensie de 55% din media veniturilor brute pe ultimele 60 de luni şi plafon de 70% din ultimul venit net.
ÎCCJ invocă vicii extrinseci ale legii, arătând că „Guvernul României nu avea deschisă posibilitatea constituțională de a modifica regimul juridic al pensiilor de serviciu ale magistraților pe calea angajării răspunderii”, și detaliază că nu erau îndeplinite, pe rând, condițiile stabilite în jurisprudența CCR pentru art. 114: „i. Nu era îndeplinită condiția referitoare la existenţa unei urgenţe…”, „ii. Nu era îndeplinită nici condiția ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate”, „iii. Nu erau întrunite elementele care vizau cerința legată de importanța domeniului reglementat”, „iv. Nu era îndeplinită cerința vizând aplicarea imediată a legii.” Instanța arată și că exista deja în Parlament proiectul PL-x nr. 103/2025, iar „respingerea… nu este de natură să ofere condițiile procedurale necesare adoptării” pe calea asumării.
La procedură, ICCJ reține încălcarea regulilor privind avizul CSM: proiectul transmis spre avizare a fost altul decât forma asupra căreia Guvernul și-a angajat răspunderea, în termene care nu permit „o consultare reală și efectivă”, astfel încât „conduc la concluzia că solicitarea avizului CSM a fost doar formală”.
Pe fond, motivarea critică reducerea cuantumului și diluarea bazei de calcul: „Procentul de 55% oferă, prin însăși valoarea sa, dovada cea mai clară a lipsei oricărei intenții a legiuitorului de a respecta acest standard”, iar „limitarea la maxim 70% din venitul net” și media pe 60 de luni îndepărtează pensia de serviciu de la standardul ca aceasta să fie „cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remunerații”. Sunt invocate considerentele CCR (Decizia nr. 467/2023, par. 118) potrivit cărora a determina baza prin raportare la un număr foarte mare de luni „constituie un aspect lipsit de raționalitate…”.
ÎCCJ indică și „încălcarea principiului neretroactivității” prin eliminarea bonificației de 1% pentru cei care își continuă activitatea după îndeplinirea condițiilor, „suprimând un drept cert și determinat”, precum și „crearea de discriminări fără justificare rațională și obiectivă”, inclusiv în raport cu alte categorii cu pensii de serviciu. Concluzia este că, prin „reducerea drastică a procentului, extinderea perioadei de referință și plafonarea la 70% din venitul net”, pensia de serviciu „se apropie de regimul contributiv și își pierde, astfel, caracterul sui generis”, afectând independența justiției.
