În perioada 10 – 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației de către deținătorii de animale.
Astfel, au fost efectuate verificări la o persoană din comuna Lumina, deținătoare a 7 exemplare canine și a 6 exemplare feline, precum și la o persoană din comuna Mihail Kogălniceanu, deţinătoare a unui exemplar canin.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 lei.
De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul dinților și ciocului”, prevăzută de Legea nr. 205/2004, privind protecția animalelor.