Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit astăzi la Constanța, unde a fost întâmpinată de președintele României, Nicușor Dan, și de oficiali ai Armatei. După vizita la fregata „Regele Ferdinand” și întâlnirile cu militarii din Portul Militar, urmează conferința de presă organizată la Baza 57 Mihail Kogălniceanu.

articol în curs de actualizare
VIDEO
VIDEO 2
Nicușor Dan: începând cu 2027, România o să înceapă să extragă gaz şi asta va contribui la securitatea energetică a României şi a Europei
Este o onoare să vă avem azi aici.
Trăim o perioada complicată cu o presiune din partea rusă şi atunci solidaritatea europeană este importantă şi faţă de această ameninţare am discutat azi de capacitatea Europei de a se apăra, de a colabora, în sensul ăsta”,
(…) Suntem pe Flancul estic, adică partea de Europa cea mai aproape de Rusia şi aici avem provocări suplimentare şi suntem la Marea Neagră care este extrem de importantă pentru România şi pentru Europa. Este importantă pentru că, începând cu 2027 România o să înceapă să extragă gaz şi asta va contribui la securitatea energetică a României şi a Europei, este importantă pentru că este comunicarea cea mai simplă, cea mai direct, în momentul în care va fi sigură, între Europa şi Asia Centrală” (…)
Ne bucurăm că Uniunea Europeană a adoptat la propunerea României o strategie pentru Marea Neagră, pe care ne dorim să operaţionalizăm cât mai curând şi în cadrul acestei strategii ne dorim ca Hubul european de securitate de care această strategie vorbeşte să fie localizat în România, la Constanţa, la Marea Neagră(…)
România poate să contribuie la acest proces. Portul Constanţa, care este cel mai mare port la Marea Neagră şi Dunărea care îl conectează cu Vestul Europei şi oferă o modalitate ieftină de transport, care va fi foarte utilă în momentul reconstrucţiei Ucrainei(…)
a spus preşedintele Nicuşor Dan, el arătând că au discutat despre componenta SAFE, în care România a propus deja nişte proiecte printre care Baza Kogălniceanu şi Portul Constanţa.
Șeful statului i-a mulțumit președintei Comisiei Europene pentru ajutorul pe care l-a oferit țării noastre.
Galerie foto















VIDEO Declarații Nicușor Dan
Ursula: Pachet european de 800 mld. € până în 2030, cu România printre cele 19 state înscrise în instrumentul SAFE de 150 mld. € pentru achiziții comune
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte, vă mulțumesc pentru primirea călduroasă aici, în România. Vrem să menținem Europa sigură, România este un partener cheie pe flancul estic al NATO. România a demonstrat reziliență importantă, ați combătut încercări de dezinformare. Rezistați în fața intimidărilor care vin din partea Moscovei(…)
Analiza noastră economică este foarte clară. Sancțiunile afectează economia Rusiei. Economia de război a Rusiei este suprasolicitată, a ajuns la limită. Lucrăm acum la cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni (…)
În ultima perioadă, România a arătat o reziliență impresionantă a democrației și a instituțiilor sale. Am contracarat cu succes tentative de dezinformare și manipulare. Sunteți foarte puternici, de neclintit și de încredere. În ceea ce privește Ucraina și Moldova, (…) rezistați intimidărilor, care fac parte de obicei din arsenalul Moscovei, însă acest lucru nu face decât să ne întărească reziliența. Și știm că este nevoie, ați menționat și situația de securitate, de o creștere a investițiilor în apărare. Iar pentru aceasta avem acum finanțare. (…)
Pentru acest lucru avem finanţarea, trebuie să lucrăm pe implementarea acestei finanţări şi, bineînţeles, trebuie să asigurăm sustenabilitate pe termen lung. În primul rând, în ceea priveşte sprijinul financiar pe termen scurt împreună în cadrul Consiliului European, am fost de acord asupra 800 de miliarde de euro, un pachet de 800 de miliarde de euro, până în anul 2030, partea din acest pachet fiind instrumentul SAFE. SAFE este un instrument în valoare de 150 miliarde de euro şi mă bucur foarte mult că 19 state s-au înscris la acest program pentru achiziţii comune, inclusiv România, şi este o veste foarte bună.
În cadrul vizitei la baza navală a fost foarte interesant să văd primele idei de proiecte ale Forţelor Navale de potenţială utilizare a împrumuturilor în cadrul SAFE. Avem subscriere completă la SAFE, este un real succes. Putem avea investiţii pentru achiziţii comune în cadrul SAFE, dar şi pentru a acorda sprijin militar Ucrainei, fie prin asigurarea capabilităţilor sau prin investirea în industria ucraineană de apărare
SAFE este deja acum complet subscris, și acesta este un mare succes. Putem folosi investițiile SAFE pentru achiziții comune, dar și pentru sprijin militar acordat Ucrainei
(…)
Al doilea element al strategiei noastre este implementarea, desigur. Pentru aceasta vom elabora o foaie de parcurs, pe care o vom prezenta integral Consiliului European: cum vedem lacunele pe care le avem, cum intenționăm să le acoperim până în 2030, cu ținte, cu repere clare, pentru că știm că doar ceea ce este măsurat se și realizează. (…)
Al treilea element este sustenabilitatea investițiilor în apărare. Iar aici răspunsul nostru structural este să ne consolidăm apărarea prin noul buget european care va intra în vigoare peste trei ani. Propunem triplarea finanțării pentru securitatea frontierelor. Propunem creșterea de cinci ori a investițiilor în apărare, iar aceasta include, bineînțeles, capabilități maritime. Și propunem o creștere de zece ori a investițiilor în mobilitatea militară.
a declarat Ursula von der Leyen.
VIDEO Declarații Ursula
Vizita se desfășoară în contextul turneului european al șefei Comisiei, dedicat statelor aflate pe Flancul Estic al NATO, cu accent pe cooperarea UE–NATO, securitatea Mării Negre și combaterea amenințărilor hibride generate de războiul din Ucraina.
Galerie FOTO 2
*click pe imagini pentru a le deschide la dimensiunea completă
























