Ca urmare a decesului unui bărbat, de 64 de ani, deces survenit la data de 5 ianuarie a.c., într-un imobil de pe strada Rozelor din municipiul Mangalia, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, este abilitat să comunice următoarele:
În urma efectuării necropsiei s-a stabilit ca moartea a fost neviolentă și a survenit ca urmare a producerii unei insuficiențe cardiace.
Totodată, s-a stabilit ca leziunile traumatice nu au legătură de cauzalitate cu decesul.
Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în a cărui urmărire proprie se află fapta, a apreciat ca la acest moment nu se impun a fi luate măsuri preventive față de autor.”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Vezi și: