Informațiile apărute în presă, potrivit cărora stadionul „Gheorghe Hagi” nu va mai primi finanțare, sunt eronate. Primăria Municipiului Constanța a inițiat procedurile pentru achiziția serviciilor de cercetare arheologică a terenului pe care va fi edificată noua arenă sportivă. Estimăm ca în următoarele două luni va fi semnat contractul și vor fi demarate lucrările.
Construcția propriu-zisă a stadionului este prevăzută pentru luna octombrie a acestui an.
Reamintim că lucrările sunt coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Totodată, precizăm că acest obiectiv de investiții nu a făcut subiectul discuțiilor Comisiei care stabilește alocările bugetare în contextul măsurilor de austeritate.