Negocierile liderilor PSD, PNL, UDMR și USR cu Nicușor Dan, purtate luni seara la Palatul Cotroceni, s-au blocat în două subiecte: Cine va fi prim-ministrul coaliției și măsurile de austeritate, au declarat surse participante la discuții.
Potrivit informațiilor noastre, Ilie Bolojan nu mai vrea să fie premier, cel puțin nu să fie primul desemnat la rotativa cerută de PSD. El ar fi lăsat de înțeles că partidul condus de Sorin Grindeanu ar trebui să fie cel care dă premierul, cel puțin în prima parte a guvernării.
Unii lideri ai partidelor care au participat la ședința de la Cotroceni spun ca mutarea lui Bolojan ar fi gândită pentru a le conserva lui și PNL-ului o imagine mai bună în contextul în care este de așteptat ca măsurile de austeritate care trebuie adoptate să erodeze capitalul politic al partidelor care le vor susține.
PSD, care a susținut până acum că este îndreptățit să primească funcția de prim-ministru pentru că este cel mai mare partid și are cele mai multe mandate de parlamentari, a primit de la Bolojan această ofertă: dacă PSD susține neapărat că trebuie să aibă prim-ministrul, atunci PNL este de acord, pentru a fi împăcată toate spiritele în Coaliție.
Însă nici cei de la PSD nu și-ar dori sa deschidă ei rotativa premierilor, ei dorind să ocupe funcția de-abia anul viitor sau peste doi ani, după implementarea măsurilor de austeritate.
Cei care au participat la discuţiile de la Palatul Cotroceni susțin că impresia a fost că „Nimeni nu mai vrea să fie prim-ministru”, și, dincolo de orgoliile fiecărui partid și de interesele pragmatice legate de împărțirea funcțiilor, un motiv este dat de teama că măsurile de austeritate vor fi un cost foarte mare pentru cine și le asumă.
PSD a convocat pentru marți o ședință a conducerii partidului, pentru a lua o decizie în privința mandatului de negociere.
În ceea ce privește pachetul de măsuri economice și fiscale negociat de echipele tehnice ale partidelor, nu există consens pe niciuna dintre măsurile propuse. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, nu este de acord, de exemplu, pe introducerea taxei de solidaritate pe salariile românilor, pe care o consideră o formă mascată de impozit progresiv.
Nici taxarea tranzacțiilor bancare nu întrunește consens, la fel ca și renunțarea la o parte din investițiile în infrastructura.
