Un grav accident rutier s-a produs un accident marți, 15 iulie, în jurul orei 00:39, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazu, județul Constanța. A fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție: SAJ C2, SAJ B2, SMURD C și SMURD B. În urma accidentului, au fost găsite patru victime: un bărbat decedat și alți trei bărbați răniți, doi cu traumatisme la membrele inferioare și craniofaciale, iar unul cu traumatisme la membrul superior.

Cei trei răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
VIDEO
Ce spune IPJ Constanța
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 00.40, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 22, în apropierea comunei Mihai Viteazu, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 38 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar autoturismul ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat.
În urma accidentului rutier conducătorul auto a decedat.
De asemenea au fost răniți trei bărbați, de 46 de ani, 50 de ani, respectiv 53 de ani.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști.