Curtea de Apel Constanța motivează condamanrea fostului prefect al județului Constanța, Adrian Nicolaescu, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, ca urmare a refuzului sistematic și nejustificat de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă prin care Zoei Răduleasca i se recunoștea dreptul de proprietate asupra unui teren. Instanța a apreciat că fapta s-a produs printr-un abuz clar de funcție, iar apărarea bazată pe presupuse înscrisuri false a fost considerată nefondată și invocată tardiv. Curtea a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, precum și sancțiuni complementare și obligații civile.
Instanța a constatat că refuzul prefectului de a pune în aplicare hotărârea nu a fost justificat legal, ci reprezenta o tentativă de a forța rejudecarea cauzei pe alte căi decât cele prevăzute de lege, ocolind sistemul de justiție. Deși a susținut că hotărârea civilă ar fi fost greșită, nu a utilizat căile legale (revizuire, contestație în anulare), ci a blocat punerea în executare. Mai mult, niciuna dintre suspiciunile invocate nu fusese susținută prin probe în cadrul proceselor civile. În acest context, Curtea a reținut o faptă ilicită cu vinovăție clară.
Explicația Curții de Apel
(…) Relevant este şi că, în dosarul nr ***/118/2016 al Tribunalului Constanţa, în care expertul**** a fost trimis în judecată ca urmare a plângerii penale iniţiate de inculpatul Nicolaescu Adrian Viorel, înscrisurile a căror desfiinţare a solicitat-o procurorul au fost „expertiza depusă în data de 16.09.2008 în cadrul dosarului civil nr. **/212/2003 al Judecătoriei Constanța și adresa nr.3641/15.05.2000 emisă sub semnătura lui **** și a unei persoane neidentificate”, în condiţiile în care dosarul civil nr. **/212/2003 a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a celor 5 titluri de proprietate emise la 16 mai 2002 pe numele *** *** *** şi a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. *** din 02 decembrie 2008 a Judecătoriei Constanţa. Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea inculpatului NICOLAESCU ADRIAN VIOREL în sensul că nu a pus în executare sentinţa civilă nr. #### din 01 aprilie 2010 a Judecătoriei Constanţa pentru motivul că s-ar fi solicitat desfiinţarea expertizei într-un alt dosar. În ceea ce priveşte presupusul caracter fals al schiţei cadastrale, acesta a fost invocat ulterior activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului NICOLAESCU ADRIAN VIOREL. Claritatea dispozitivului sentinţei civile nr. #### din 01 aprilie 2010 a Judecătoriei Constanţa, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. ### din 22 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa, cât şi împrejurarea că nu schiţa cadastrală avută în vedere de expertul ########## ######, ci constatările acestuia care contraveneau aprecierilor Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa, obligată prin hotărârea menţionată la emiterea titlurilor de proprietate, dovedesc că inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL a refuzat executarea hotărârii civile nu din teama că persoana vătămată ar fi folosit înscrisuri false, ci pentru că era aprecia că persoanei vătămate nu ar fi trebuit să i se admită acţiunea, urmărind să obţină rejudecarea acestor cauze prin alte mijloace, în afara căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Curtea observă şi că, în legătură cu hotărârile instanţelor judecătoreşti pronunţate ulterior, invocate de inculpat în apărare, instanţa a fost informată în mod constant de Instituţia Prefectului (şi „prevenită” să nu pronunţe o soluţie contrară), prin adrese semnate chiar de martora ######### ########, în calitate de şef al serviciului juridic din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, martoră care de altfel l-a sprijinit pe inculpat în demersurile sale de a-şi justifica refuzul executării, instituţia continuând să refuze pentru o perioadă mai mare de 5 ani punerea în executare a hotărârii prin care persoanei vătămate i-a fost practic recunoscut dreptul de proprietate. În ceea ce priveşte cererile de revizuire formulate ulterior pronunţării încheierii penale nr. ###/28.01.2022 a Judecătoriei Constanţa, astfel cum a fost modificată prin încheierea penală nr. ###/16.05.2022 a Tribunalului Constanţa, ambele pronunțate în dosarul nr. ####/212/2021, acestea nu au fost soluţionate încă definitiv.
Astfel, inculpatul, în perioada semnificativă de timp în care trebuia să pună în executare hotărârea judecătorească definitivă nu avea element reale, semnificative, care să îi permită să considere că hotărârea judecătorească civilă este greşită şi, oricum, chiar dacă ar fi putut avea unele suspiciuni în acest sens, ele au fost înlăturate în mod obiectiv prin numeroase alte hotărâri civile ulterioare şi, în ultimă instanţă, dacă ar fi avut o astfel de convingere în continuare, oricum nu putea să refuze pur şi simplu executarea hotărârii, mai ales în calitatea sa de cel mai înalt şi direct reprezentant al Guvernului României în teritoriu, ci să utilizeze exclusiv căile extraordinare de atac. #### orice persoană care are suspiciuni cu privire la corectitudinea unei hotărâri judecătoreşti, a legalităţii probelor administrate, ar refuza să pună în executare hotărârile judecătoreşti, chiar dacă după o lungă perioadă de timp suspiciunile i-ar fi confirmate, siguranţa circuitului civil, dreptul de acces la o instanţă, dreptul de proprietate, ar deveni pur şi simplu iluzorii, lipsirea de efectul executoriu al hotărârilor judecătoreşti putând fi înlăturat, chiar în considerarea unor astfel de situaţii, numai pe căile expres şi limitativ prevăzute de lege, aşa cum s-a arătat, în special prin calea de atac a revizuirii şi posibilitatea suspendării executării hotărârii a cărei revizuire se cere.
Mai mult, în condiţiile în care instituţia nu a invocat falsul unor înscrisuri în cursul procedurilor civile, care ar fi permis suspendarea judecăţii cauzelor civile în temeiul art.413 al.1 pct.2 C.proc.civ., inculpatul nu putea să suspende de facto executarea hotărârii pentru acest motiv.
Totodată, potrivit art. 430 alin. (5) C.proc.civ., hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre. Ca urmare, inculpatul nu avea nicio justificare pentru a refuza executarea hotărârii judecătoreşti la momentul săvârşirii faptei, iar pretinse motive care ar părea confirmate după o lungă perioadă de timp, prin demersuri care nici nu au aparţinut inculpatului, nu puteau oricum justifica neexecutarea hotărârii judecătoreşti, înlăturarea puterii lucrului judecat şi forţei executorii putând fi făcut, chiar în aceste cazuri, numai pe căile legale extraordinare de atac, mai ales că nu exista niciun risc de înstrăinare a terenurilor, de vreme ce fusese instituit în mai multe rânduri sechestrul în cauzele penale. În sfârșit, din perspectiva art.36 din Regulamentul aprobat prin H.G nr. 890/2005: „(1) Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate (…). (2) Titlul de proprietate se semnează de prefect, secretarul general al instituției prefectului, ca secretar, și de directorul general al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară. (…).” Punerea în executare a hotărârii judecătoreşti nu putea fi pusă în executare fără implicarea inculpatului care ocupa funcţia de prefect, acesta fiind cel care organiza activitatea Comisiei judeţene de fond funciar şi semnând titlul de proprietate. Referitor la individualizarea pedepsei: În acord cu prima instanţă, Curtea reţine pericolul social al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor (majorate potrivit dispoziţiilor art. 309 C.pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000), precum şi împrejurările comiterii faptei şi urmările produse (descrise anterior) şi circumstanţele personale ale inculpatului, în vârstă de 68 de ani, cu studii superioare juridice, care a negat comiterea infracţiunii, susţinând în continuare că persoanei vătămate nu i se cuvine terenul cu privire la care instanţa civilă a obligat Comisia Județeană al cărei peşedinte era la emiterea titlurilor de proprietate. Nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, neregăsindu-se în speţă niciuna dintre împrejurările enumerate la art. 75 Cod penal.
Circumstanțele personale ale inculpatului constând în lipsa antecedentelor penale, formarea profesională şi funcţia ocupată sunt doar aparent favorabile acestuia, în opinia Curţii, dat fiind că tocmai aceste circumstanţe i-au permis inculpatului să ocupe funcţia pe care a exercitat-o în mod abuziv, cauzând vătămarea drepturilor precum şi o pagubă materială însemnată persoanei vătămate Răduleasca Zoea. Curtea va da eficienţă însă, având în vedere vârsta înaintată a inculpatului, principiului umanismului dreptului penal şi îl va condamna pe acesta la pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut de lege. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, nu sunt întrunite condiţiile privind suspendarea sub supraveghere a acesteia, prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a) C.pen., întrucât pedeapsa aplicată este mai mare de 3 ani închisoare. În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii: Pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. legea prevede şi obligativitatea pedepsei complementare constând în „interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”. Potrivit art. 67 alin. (1) şi (2) C.pen.: „(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.” Conform art. 66 alin. (2) şi (3) C.pen., „(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b). (3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b) se dispune cumulativ.”. Curtea consideră că, într-adevăr, natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis.
Nu se impune a fi interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele date, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord#, precum şi în Hotărârea din 1 iulie 2008, în cauza Calmanovici împotriva României, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia ##### şi ######## împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcţie de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotaţie electorală sau vreo gravitate care să impună interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis deoarece din penitenciar condamnatul nu şi-ar putea îndeplini funcţiile elective şi nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetăţeni. De asemenea, având în vedere criteriile menţionate la individualizarea pedepsei principale, în special natura şi gravitatea infracțiunii, trebuie interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie, şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) şi k) C. pen.: dreptul de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (respectiv, dreptul de a ocupa funcția de prefect sau de membru al Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor); dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Aceasta, împreună cu celelalte sancţiuni prevăzute de lege, îl va face pe inculpat să conştientizeze pericolul infracţiunii săvârşite, împiedicându-l, totodată, să mai comită asemenea fapte. Sub aspectul laturii civile: persoana vătămată Răduleasca Zoea s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea, în solidar, a inculpatuluiNICOLAESCU ADRIAN VIOREL şi a părţii responsabile civilmente Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa la plata de despăgubiri, astfel: – despăgubiri materiale reprezentând prejudicial cauzat prin lipsa de folosință a terenului în suprafață de 19 ha, la care era îndreptățită prin hotărâre judecătorească, potrivit raportului de expertiză tehnică în domeniul imobiliar; – despăgubiri materiale reprezentând daune interese moratorii pentru întârzierea executării obligației de a face constând în emiterea titlurilor de proprietate, estimate la valoarea de 515.000 euro; – daune morale în cuantum de 1.000.000 euro, pentru prejudiciul cauzat prin refuzul inculpatului şi al autorității publice de a se conforma dispozițiilor hotărârii judecătorești civile definitive şi irevocabile,. ## solicitarea părții civile a fost dispus şi efectuat un raport de expertiză tehnică în domeniul imobiliar (suplimentat ulterior), potrivit căruia: – contravaloarea în bani a lipsei de folosință a terenului pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de proprietate în perioada martie #### # ##.12.2018 este de 8.360.000 lei. – contravaloarea în bani a lipsei de folosință a terenului pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de proprietate, mai puţin suprafaţa expropriată, în perioada martie #### # ##.12.2018 este de 6.668.310 lei. Având în vedere dispoziţiile art. 19 alin.1 şi 2 C.p.p., obiectul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal constă doar în tragerea la răspundere civilă delictuală, iar acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată constituită parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente. Curtea reține îndeplinirea, în cauză, a condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C. civ.: existenţa faptei ilicite, săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte, existenţa unui prejudiciu (atât patrimonial, cât şi moral, având un caracter cert şi care să nu a fost reparat încă), raportul de cauzalitate între fapta ilicită şu prejudiciu şi capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.
Cuantumul prejudiciului material cauzat persoanei vătămate Răduleasca Zoea este de 3.138.028,23 lei, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă terenului pentru care i s-a refuzat eliberarea titlului de proprietate (mai puţin suprafaţa expropriată, după cum Curtea a argumentat mai sus, la analiza urmării imediate a infracţiunii). În ceea ce priveşte daunele interese moratorii pentru întârzierea obligaţiei de a face constând în emiterea titlurilor de proprietate, estimate la valoarea de 515000 euro, acestea nu pot face obiectul acţiunii civile exercitate în procesul penal, fiind de competenţa exclusivă a instanţei civile, în cadrul procedurii speciale prevăzute art.906 C.proc.civ., astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Hotărârile nr.30/2023 şi 37/2023. Cu privire la despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, Curtea reține că acestea din urmă sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe orice plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat. În cauză, Curtea apreciază că se justifică acordarea de daune morale în cuantum de 3.000 de euro, în compensarea traumelor psihice suferite de partea civilă Răduleasca Zoea ca urmare a faptei inculpatului, constând în profundul sentiment de injustiţie şi de incertitudine cauzat de faptul că autorităţile administrative au refuzat punerea în executare a hotărârilor definitive şi executorii ale instanţelor judecătoreşti ce îi erau favorabile, negându-i în mod constant şi punându-I sub semnul îndoielii dreptul de proprietate ce îi fusese recunoscut, prin mijloace ce au condus chiar la cercetarea sa în dosare penale. Dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit de partea civilă şi de faptul că la stabilirea cuantumului daunelor morale nu are nici o importanţă starea materială a inculpatului sau a părţii civile, cuantumul despăgubirilor solicitate de aceasta este însă unul exagerat. În acest sens, Curtea are în vedere şi că scopul daunelor morale este în principiu acela de a oferi celor vătămaţi posibilitatea de a trece mai uşor peste suferinţa produsă, şi nu îmbogăţirea fără justă cauză a unor persoane, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracţie de elemente precum nivelul general de trai al societăţii şi condiţiile concrete socio-economice de la momentul acordării. Sunt întrunite, de asemenea, condiţiile răspunderii civile a comitentului (în calitate de parte responsabilă civilmente), în cauză – Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, pentru fapta prepusului – inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, precum şi condiţiile răspunderii civile solidare.
Astfel, art. 1373 C.civ. prevede că: „(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) #### comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.”
În cauză, fapta săvârşită de inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL are legătură cu atribuțiile sale de serviciu, în calitate de Prefect al Judeţului Constanţa şi Preşedinte al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, fiind comisă chiar în exercitarea acestora. De asemenea, potrivit art. 1382 C.civ., „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat”. Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este organizată şi funcționează în cadrul Instituției Prefectului (fiind condusă de prefect în calitate de preşedinte). Comisia Judeţeană este o autoritate administrativă fără personalitate juridică, nu are patrimoniu şi buget propriu. Astfel, debitor pentru obligațiile patrimoniale stabilite în sarcina Comisiei judeţene de fond funciar este Instituția Prefectului. Potrivit dispoziţiilor art. 265 alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ (care le reiau pe cele ale art. 2 alin. 2 din Legea nr. 340/2004), „Instituția prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, aflată în subordinea Guvernului.” Prin urmare, răspunderea patrimonială pentru faptele săvârşite revine celui care le-a comis, precum şi instituţiei cu patrimoniu şi buget propriu, respectiv Instituția Prefectului Județului Constanţa. În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii: Potrivit art. 249 alin. (1) şi (5) C.p.p., „(…) instanţa de judecată, din oficiu (…) în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, (…) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care (…) pot servi la garantarea executării (…) cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune”, iar „măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (…) se pot lua asupra bunurilor (…) inculpatului (…), până la concurenţa valorii probabile a acestora”. Prin Decizia nr. ##/2017 (M. Of. nr. 953 din 4 decembrie 2017), Î.C.C.J. – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că „atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie”. Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în capitolul III din ####, printre care şi infracţiunea pentru care inculpatul va fi condamnat în prezenta cauză.
Astfel fiind, având în vedere modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, Curtea va menţine măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanța nr. ###/P/2016 din data de 13.02.2020 a P.Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, instituită cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, până la concurenţa sumelor de 3.138.028,23 lei şi 3000 euro. date de aceste considerente, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a C.p.p., va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – S.T. Constanţa și de partea civilă Răduleasca Zoea, va desfiinţa sentinţa penală nr. ## din data de 12.01.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr.####/118/2020 şi rejudecând: În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 297 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 309 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată conform art. 60 C.pen., prin privare de libertate, potrivit legii privind executarea pedepselor. În baza art. 67 alin. 1 şi 2 şi art. 65 alin. 1 C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa funcția de prefect sau de membru al Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În baza art. 397 alin.1 în referire la art. 25 C.p.p., va admite acțiunea civilă şi va obliga pe inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, în solidar cu partea responsabilă civilmente INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI CONSTANŢA, la plata către partea civilă Răduleasca Zoea a sumei de 3.138.028,23 lei daune materiale şi a sumei de 3000 lei daune morale. În baza art. 404 alin.4 lit.c) C.p.p., va menţine măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanța nr. ###/P/2016 din data de 13.02.2020 a P.Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, instituită cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului NICOLAESCU ADRIAN VIOREL, până la concurenţa sumelor de 3.138.028,23 lei şi 3000 euro. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., va obliga pe inculpatul NICOLAESCU ADRIAN VIOREL la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanţă, în cuantum de 12600 de lei (dintre care 4000 lei aferente urmăririi penale). (…)
se arată în explicațiile magistraților
