Urmărit de polițiști prin Hârșova după ce a refuzat să oprească la semnal, un bărbat aflat la volan sub influența alcoolului a pierdut controlul mașinii și a ajuns cu autoturismul în afara carosabilului. Testat cu alcooltestul, acesta avea o alcoolemie de 0,83 mg/l și le-a spus anchetatorilor că băuse pălincă după ce pierduse un pariu. Judecătoria Hârșova l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare, dar sentința nu este definitivă.
Pe 24 decembrie 2023, în jurul orei 05:11, polițiștii au efectuat semnal de oprire a unui autovehicul marca Volkswagen, care circula pe strada Vadului din orașul Hârșova. Conducătorul auto nu a oprit pentru control, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, folosindu-se semnalele acustice și luminoase, precum și somații de a opri. Pe parcursul urmăririi, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat în afara carosabilului și a fost nevoit să oprească.

Cu ocazia legitimării, s-a stabilit identitatea conducătorului auto ca fiind Marian C. Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Hârșova, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică din 28 decembrie 2023, în mostra de sânge prelevată la ora 05:30 s-a identificat o concentrație de 2,68 g/l alcool pur, iar în cea prelevată la ora 06:30 – 2,46 g/l. Bărbatul a contestat rezultatul analizei toxicologice și a solicitat recalcularea alcoolemiei. Prin raportul de expertiză medico-legală emis pe 29 iunie 2024 s-a stabilit că, la momentul depistării (ora 05:12), inculpatul avea o alcoolemie de 2,75‰.
Șoferul susține că a consumat alcool pentru că a pierdut un pariu
În declarațiile date în fața anchetatorilor, Marian C. a precizat că în noaptea de 23 spre 24 decembrie 2023 a consumat aproximativ 200 ml de pălincă, iar în jurul orei 05:00, când se pregătea de culcare, a fost sunat de un prieten, care l-a anunțat că oglinda autoturismului tatălui său era într-o poziție nefirească. Temându-se pentru obiectele de valoare aflate în mașină, a decis să mute vehiculul într-o zonă mai sigură. A urcat la volan și a plecat spre centrul orașului Hârșova, pentru a-l parca într-o zonă luminată, aproape de sediul BRD. După circa 100 de metri, în timp ce se apropia de locul unde voia să parcheze, a observat semnalele luminoase ale autospecialei de poliție. În final, a recunoscut fapta și a spus că este un eveniment izolat în viața sa.
De asemenea, când a contestat alcoolemia calculată inițial, acesta a declarat în scris că, înainte de a fi depistat în trafic, a pierdut un pariu cu prietenii și, ca urmare, a fost nevoit să „dea peste cap” aproximativ 350 ml de pălincă de 54 de grade.
Condamnare
Magistrații Judecătoriei Hârșova l-au condamnat pe Marian C. la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Sentința nu este definitivă, potrivit portalului rejust.ro.